Sistemul electric european rămâne stabil, în ciuda caniculelor și a secetei care afectează mai multe regiuni, conform concluziilor unei ședințe ad-hoc a Grupului de Coordonare a Electricității. Experți din Comisia Europeană, statele membre, Ucraina, Moldova, Secretariatul Comunității Energetice și ENTSO-E au confirmat că nu există riscuri de adecvare pe termen scurt, deși situația este estimată ca fiind tensionată pentru săptămâna următoare.
Seceta și temperaturile ridicate ale apei au dus la scăderea producției de electricitate în unele state UE. Presiunea pe prețuri în orele de vârf a fost însă diminuată de producția solară ridicată.
În acest context, Comisia Europeană a subliniat importanța capacităților de stocare pentru a transfera surplusul de energie produs ziua către vârfurile de consum din orele de seară.
Alte măsuri care au ajutat la menținerea echilibrului între generare și consum:
- Coordonarea între statele UE și funcționarea pieței unica de electricitate, care permit fluxurile de energie către regiunile deficitare;
- Măsurile voluntare de reducere a cererii implementate în unele țări, în special în Ungaria.
Operatorii de transport (TSO), prin intermediul ENTSO-E, se pregătesc acum pentru suplimentul de instabilitate adus de eclipsa solară din 12 august, data la care se preconizează o scădere a producției solare.