Unitatea Militară 02542 Focșani, din structura Ministerului Apărării Naționale, a lansat procedura de achiziție pentru servicii de consultanță, dirigenție de șantier și supraveghere a lucrărilor la infrastructura de dane și cheuri. Valoarea estimată a contractului se ridică la 594.689 de lei.
Serviciile vizează patru obiective de investiții din cadrul Programului NATO de Investiții în Securitate (NSIP):
- 3NB35001-M;
- 3NB35002-M;
- 3NB35003-M;
- 3NB35005-M.
Lucrările supravegheate includ rețelele de alimentare cu energie electrică la dane, sistemele de prelucrare și distribuție a apei și aburului, rețeaua de colectare a apelor uzate și sistemul de stingere a incendiilor la cheu.
Procedura aleasă este cererea de ofertă, iar companiile interesate pot trimite ofertele până la data de 14 octombrie 2026, ora 15:00.